Acum niște ani, dacă un tată mergea singur cu copilul în parc, lumea se uita lung. Era „tare implicat”.
Astăzi, e altceva în aer. Tații nu mai sunt „ajutoare” ocazionale. Sunt acolo. În mijlocul vieții de familie. În oboseală, în joacă, în miezul emoțiilor grele.
Și e ceva tare frumos în asta. Nu perfect. Dar adevărat.
Am simțit asta chiar săptămâna trecută. Când am văzut cum, dintr-o dată, au început să curgă comenzile de la tați. Pentru jocul Conexiuni Zănatice.
Tați care vor să se conecteze cu copiii lor.
Tați care nu mai vor doar „să ajute”. Ci să fie prezenți. Să fie văzuți și să vadă.
Unul dintre ei mi-a spus (Dragoș Buzzi) :
„Ne-am așezat toți pe covor. L-am întrebat pe băiatul meu ce crede despre mine. NICIODATĂ nu m-am gândit să îl întreb așa ceva, de când s-a nascut. Răspunsul lui m-a uimit. A spus că îi place cum gătesc și cum mă joc cu el.
Jocul tău a schimbat complet perspectiva.”
Și mi-au dat lacrimile.
Pentru că fix pentru momentele astea am făcut jocul.
Pentru clipele în care părinții nu mai trag de ei „să facă ceva educativ”, ci se așază și se întâlnesc cu copilul lor, acolo unde e: în joacă, în râs, în emoție.
Se schimbă ceva. Și e mare lucru.
Tot mai mulți tați vor să fie altfel decât au fost ai lor. Să nu mai fie doar „figura de autoritate” sau „cel care aduce bani”. Vor să fie tați implicați, conectați, sinceri.
Nu au avut, poate, modele. Dar aleg altfel. Și asta schimbă tot.
Se schimbă dinamica din familie. Se simte mai multă echipă. Mai multă blândețe. Mai multă realitate.
Nu vorbim de echilibru perfect. Dar de un „suntem amândoi aici”, care contează enorm.
Iar eu… văd tot
Văd fiecare comandă venită de pe un nume de bărbat. Văd mesajele, unele timide, altele pline de recunoștință. Și, sincer, îmi vine să zic vă mulțumesc.
Nu doar ca fondatoarea Zânazănatică. Ci ca mamă. Ca om.
Pentru că nu știu dacă vă dați seama, dar generația noastră de părinți schimbă tot. Cu fiecare alegere mică. Cu fiecare clipă de joacă. Cu fiecare întrebare pusă cu inima.
Și dacă Conexiuni Zănatice poate fi o punte între voi și copilul vostru… atunci chiar merită tot.
Toate cutiile. Toate nopțile nedormite. Tot ce fac eu aici, cu mâinile și sufletul meu.